Capitolul XVII : Găsind piesa lipsă

 

Din punctul de vedere al Rozei :

 

Există trei tipuri de prezent.Prezentul trecut , prezentul şi prezentul viitor.Eu trăiam într-o buclă de timp , între prezentul trecut şi prezent.

Damian mă jucase pe degete , şi încă nu ştiam de ce.Acum două minute realizam cât de drag îmi devenise , iar acum îmi venea să-l strâng de gât.

Am privit circumspect liniuţele ce arătau că în calculator se cercetează ceva.Cu câteva fărâme de speranţă , aveam să mai găsesc indicii asupra indentităţii acestui punctişor ce-mi năvălise în inimă , şi se jucă cu ea.

Uram chestia asta!Era ca şi cum aş fi văzut un tip drăguţ , mi-ar fi zâmbit , i-aş fi zâmbit , şi după el mă lasă cu ochii-n soare , teoretic vorbind , căci cerul Chinei era acoperit de o pâclă groasă de nori fumurii.

Am început să răsfoiesc din nou cazul fantomei mele , gândindu-mă că va trebui să mă ocup şi de asta , poate mai curând decât de misterul Domnului Cu Ochi Stranii.

Rămăsesem tot la drăguţul jaf de lingouri din China , nimic mai mult.Tipul chiar îşi lua în serios numele de fantomă , şi se ascundea la un loc cu umbrele după fiecare furt.

Să recapitulăm:

1.Aveam încă pe cap Misterul care mă aduse aici , în China , cel cu Hyde Davidson.Băiatul era o adevărată engimă , şi mai că nu lăsa nimic care să-l demascheze.Singura parte bună era că , în urmă cu câteva zile , scăpasem de „informatorul” scumpului Davidson , nea’ Sam Serevin , după cum bine vă amintiţi.

2.A doua mea gravă problemă surveni în urma încăpăţânării mele şi a farmecelor pe care le suferisem din cauza acelor doi ochi incandescenţi , şi a sufletului , aparent blând , a lui Damian Davyson.Ce îmi tortura mintea şi mai mult era că băiatul dispăruse , fără să-mi arunce vreo vorbă , fără nici un bilet.

Am privit în mintea mea la cele două fişiere deschise.Hyde Davidson şi Damian Davyson.

Şi din nou , mă întrebam dacă au ceva în comun cazurile.Unul era în interes de servici , altul personal.Şi totuşi…Davidson şi Davyson sunt nume relativ asemănătoare.

Dar NU! , cum puteam gândi că cele două personaje ar putea avea legătură.Doar în cel mai dur coşmar al meu lucrurile puteau lua aşa o întorsătură ciudată.

Calculatorul clipoci enervant , dându-mi semn de reuşită.

21 iunie 2002 , în Muzeul Luvru , Paris un tânăr se apropie prea tare de tabloul Gioccondei(Mona Lisa).Agenţii de pază l-au scos afară pe acest tânăr insisent , prezentat drept Damian Davyson , acordându-i o amendă nu tocmai uşor achitabilă.

Am citi de trei ori până când mintea mea să se deschidă şi răspunsul să apară neconenit.

Avem un Hyde Davidson ce are legătură cu Leonardo DaVinci.

Avem un Damian Davyson ce are lăgătură cu Leonardo DaVinci.

Printr-un simplu calcul , avem ,  numitorul comun.Leonardo DaVinci.Şi acum ce fac ?Nu pot sta aici şi să aştept să-mi pice din cer adevărul , sau şi mai bine , o hartă cu tot ceea ce trebuia să fac ca să rezolv cazurile şi să mă întorc la viaţa mea normală.Presupusa mea viaţă normală.

Am închis fereastra cu datele primite , şi m-am convins imediat că trebuia să fac ceva „muncă de teren” din nou.

M-am plasat dinaintea dulapului meu , mi-am îmbrăcat blugii şi-un hanorac gri , şi mi-am strecurat din nou revolverul în buzunar.Hmm , ce-ar mai putea merge prost acum , nu-mi dau seama.Deja avusesem parte de cele mai întortocheate şi greşite căi pe care Bunul Dumnezeu mi le oferise cu atâta dragoste.

Am surâs sarcastică.Când aveau să se încheie toate acestea?Să-mi pot petrece un sfârşit de săptămână frumos , în Londra.

 

Din punctul de vedere al *autorului*:

 

Individul înalt , cu părul brun şi cu geaca verde , închisă doar pe jumătate ţinea în mână un pachet bine învelit , de culoare crem.

Damian Davyson , sau Hyde Davidson , după preferinţele publicului , îi zâmbise sec , stingând ţigara şi aruncând-o în coşul de gunoi din faţa Muzeului Madame Tussauds.

-Drăguţ loc de întâlnire , afirmă Damian privind spre ferestrele largi ale Muzeului cu statui din ceară.

-Aici locuiesc , spuse bărbatul , Joseph , arătând un bloc cărămiziu , de peste stradă.

-Desigur,

-Mergem ? întrebă Joseph.

Damian îi făcu un scurt semn din cap , arătându-i că-l urmează.Şoseaua şerpuia în necontenit , iar Damian îşi trecu mâna frustrat prin păr.Ce făcuse?Simţea dintr-o dată o durere acută în inimă , se simţea singur.Şi ştia şi de ce.O minţise atât de mult pe Roza , încât sărutul ei , acela după care luptase , îl ardea de fiecare dată când îşi realiza greşelile.

Păi ori e alba ori e neagra.Ori eşti bun , ori eşti rău!

Oftă greu , inima sa tresărind de fiecare dată.Joseph se întrebă ce îl preocupa pe un hoţ atât de tare.Să fie vorba oare de jaf?

Şi ce jaf!Următoarea zi va intra de-a binelea în istorie.700 milioane de dolari , atât valora enigmatica pictură , şi Joseph chiar era convins că sinucigaşul acesta , Davyson , chiar avea să reuşească tot ceea ce-şi propuse.

Joseph Conrad era un tânăr cu care universul fusese crud.Părinţii lui nu mai erau demult , el trăi singur în apartamentul mai sus precizat şi-şi ducea existenţa ca angajat al unei firme de pază.Cruntă viaţă , de aceea Damian îl cooptase atât de uşor.Săracul băiat ar fi făcut orice ca să nu se mai trezească în mizeria în care se afla acum .Puţin şarm,puţină dulcegărie şi multe promisiuni din partea lui Damian îl aduseseră pe băiat în această cursă infernală.

Ceea ce trebuie precizat este că Damian chiar avea să se ocupe de băiatul ăsta.Se vedea pe el însuşi acum 7 ani , când universul său era relativ apropiat cu cel al lui Joseph de acum.Şi nu , măcar atâta lucru bun putea face şi el , să-l protejeze pe Joseph de partea rea a lumii.Să-l trimită undeva , la o facultate extraordinară , căci de aceasta îi alesese Damian , băiatul era un geniu într-ale fizicii , mecanicii şi chimiei.Dacă îşi ducea promisiunile până la capăt se va mai auzi mult şi bine despre Joseph Conrad , dar doar ca un Einstein al secolului XX.

Tânărul tastă rapid nişte numere la interfon.Apoi , uşa blocului deschizându-se cei doi intrară fără alte cuvinte.Urcară scările până la mansarda blocului.Deci acesta este aşa zisul apartament al lui Joseph Conrad?surâse trist Damian.

-Pot să-mi mai aprind o ţigară , întrebă el cuprins de un aer politicos.

Joseph dădu mecanic din cap , gândindu-se cum îşi mai păstra vitalitatea şi frumuseţea un bărbat care fuma două ţigări pe minut.Damian scoase ţigara , o aprinse şi se lăsă din nou purtat de sentimente , în timp ce fixa cu oceanele-i mov verzui pachetul crem.

-Este tot ceea ce ţi-am cerut să faci ?

-Da , fiecare aparat cu fiecare fiolă în parte.

Damian strânse mai bine ţigara între buze , simţind filtrul fierbinte , apoi se apucă a desface pachetul bine sigilat.

-Cel roşu este un gaz asemănător celui anestezietic , te adoarme temoporar , cam 3-4 ore , înccepu Joseph atunci când pachetul fusese complet desfăcut şi întins pe podea.

Pe parchetul umflat de ploaie se mai găseau alte două fiole : una plină cu un lichid galben-verzui şi cealaltă cu un lichid albastru.

-Cel galben , continuă tânărul , îţi induce o stare de somnolenţă , este un fel de gaz hipnotizant . Dacă te foloseşti de o voce caldă şi blândă , impulsurile nervoase transimse de vocea ta către creier pot face persoana respectivă să-ţi urmeze instrucţiunile .

-Eşti tare , spuse Damian lăsând fiola galbenă jos şi trăgând încă un fum din ţigare .Acum , asta ce mai face?întrebă el cu vocea mocnind a curiozitate , arătând spre cea albastră.

-L-am numit Solum Deum prae oculis , sau Numai Dumnezeu în faţa ochilor .Este serul final pe care mi l-ai comandat.Serul ucigaş.O picătură şi te-ai dus , povesti cu înflăcărarea unui geniu mândru de reuşită băiatul.

-Perfect , Joseph , mai mult decât perfect , lăudă Damian munca acestuia , scoţând vreo zece bancnote de o sută de dolari din buzunar.Uite , să te duci să-i schimbi şi să-ţi iei ce-ţi mai trebuie .

-Mulţumesc , vă mulţumesc atât de mult , începu Joseph strângând bancnotele şi aşezându-le în portofelul lui ponosit , de frică că ele ar putea dispărea printr-o scurtă pocnitură de degete .

-Eu n-aş mulţumi dacă aş fi în locul tău , inteligenţa ta este folosită în scopuri nu tocmai nobile.

-Da , dar sunt scopurile murdare ale unui om nobil.Eu nu pot să înţeleg ceva , dumneavoastră nu aveţi nici o remuşcare?

Auzind întrebarea , fantoma noastră râse sceptică.

-Surprinzător nu.Adică , am avut odată sentimentele acestea , dar au apus demult.Aş avea o rugăminte la tine.

-Desigur , spuse Joseph gânindu-se că îşi făcuse treaba bine şi că Damian va mai apela la ajutorul său.

-Nu fă ce fac eu!Du-te la şcoală , învaţă , scrie…

-Dar credeam că-ţi place munca ta?

-O ador!Dar crede-mă , asta nu te-ar ajuta să stabileşti o relaţie cu vreo fată sau să-ţi duci viaţa într-un mod normal.

-Aha , deci asta era , spuse Joseph deschizând o sticlă de lichior ieftin , şi turnând în două pahare mici , translucide , în care lichidul se oglindea obosit.

-Cum adică „asta era”?întrebă Damian luând paharul ce îi era oferit de băiat.

-De când ai aterizat cu super-mega-ultra şmecherul tău avion îmi dădeai impresia că te supără ceva , acum ştiu şi ce.

-Adică , domnule psiholog , ce credeţi că poate fi?

-Eşti îndrăgostit!

Lui Damian îi rămase băutura în gât.O tuse isterică îi infiltră pieptul , şi paharul îl trânti pe podea.

-Oh , nu , nu cred.

-Spune-mi ceva despre fata asta , începu chestionarul Joseph.

 

Din punctul de vedere al Rozei:

 

Am intrat din nou în apartamentul lui Damian , sau cine o mai fi el , după alte cinci bătăi lungi şi gălăgioase  în uşă.Cheia era tot acolo unde o găsisem şi în ziua precedentă.

Şi la fel ca şi cheia , nimic nu se schimbase , nimic nu fusese mutat , pesemne scumpul de el nu mai fusese de mult pe-acasă.

Şi acum ce-am să fac?Ştiam că singurul lucru care îl leagă pe Davyson de Davidson este Leonardo DaVinci

Sau poate nu era aşa…

Când venisem în China ca să dau de fantoma Hyde Davidson mă întâlnisem cu realul Damian Davyson.

Când plecasem în Veneţia ca să soluţionez cazul lui , îmi apăruse Damian Davyson.

Când vroiam să scap de gândăcelul de Serevin , hop! şi Damian Davyson.

Ce mama naibii are să se-ntâmple de dau de atâtea legături fantasmografice între personajele acestea de care sunt nedespărţită?

Ochii mei s-au pironit pe computerul uşor strâmb , aşezat pe masa din apartament.Nu poate fi aşa de simplu , nu?

Am apăsat butonaşul magic , şi am aşteptat să se deschidă.Începeam a bate în masă un ritm numai de subconştientul meu ştiut.

Secundele treceau fulgerător pe lângă urechea mea , lovindu-mi mintea şi făcându-mi inima să bubuie necontenit.

Suspanul îmi strângea stomacul.

Suspanul şi-a băutut joc de mine!

PASSWORD .

Ok , acum cum aveam să rezolv asta?

-Agent Secret Britanic , Roza , am şoptit.

Luând telefonul , l-am apelat „incognito” pe Ibrahim:

-Hei , bună.Poţi aduce un decodor de litere şi unul de cifre.Ne vedem pe strada aceea , vis-a-vis de Bourbon.Un bloc mare , turn.

***

-Spune că merge , spune că merge …mă rugam privind cu decodorul de cifre acţionează asupra calculatorului lui Damian.

UNVALIDE PASSWORD

-Bun , bine , mai avem o şansă , am spus cerându-i celălalt decodor lui Ibrahim , care mi-l oferi în acord cu o privire ciudată.

-Sigur eşti bine , R.?

-Nu , nu , chiar deloc , am afirmat trecându-mi repetat mâna prin bucle apoi peste frunte.Dar nu pot să vorbesc acum.Îmi pare tare rău , trebuie să rezolv asta , Ibrahim , am spus arătându-i cu două degete coputerul.

-Bine , am tăcut.

Şi tăcerea lui mi-am adus rezolvarea primul pas.Am strâns din dinţi , nu puteam încă să mă bucur.Era un pas infim pe lângă elucidarea adevărului.

-Bun.

Am deschis primul folder , deşi nu aveam nici un sâmbure de speranţă.Şi totuşi , In God we trust.În Dumnezeu ne încredem , nu-i aşa?

 

Londra , întâlnire cu J.C. , în faţă la Madame Tussauds.

Londra , oprire.Aeroport LHD(London Heathrow Airport).

-Ibrahim , o să închei cu o replică de film.Cred că ştiu ce facem în seara asta!Plecăm la Londra!