Capitolul XVIII :Mareşal în întuneric

<<O , umbră dulce , vino mai aproape-

Să simt plutind deasupra-mi geniul morţii

Cu aripi negre , umede pleoape.>>

Din punctul de vedere al *autorului*:

-Nu avem mult timp , îl informă Roza pe Ibrahim tastând cu precizie grăbită codul de la laboratorul lor secret.

-De ce facem asta ?Explică-mi!ceru Ibrahim urmând-o negreşit.Să recunoaştem , fata asta avea influenţe de nestăvilit.

-Pentru că am descoperit că un prieten de-al meu are legături prea strânse cu fantoma noastră.Trebuie să ne îmbarcăm rapid într-un avion spre Londra , Heathrow Airport.

-De unde mama naibii scoatem noi un avion?Şi cu Domnul Holmes cum rămâne?

-Îl anunţăm pe drum.Acum ia rucsacul ăsta , spuse fata aruncându-i unul de culoare gri , şi pune toate instrumentele pe care le poţi lua.

-Şi tu ce faci?

-Asta , spuse Roza dându-şi hainele jos , şi scoţând dintr-un sertar un costum negru , lucios .

-Oh , Doamne!

-Nu te intimida , Ibrahim  , te rog , doar fă ce ţi-am cerut.

Băiatul  încercă să-şi distragă atenţia de la trupul frumos , mlădios în lenjerie neagră a colegii sale de breaslă.

Roza îşi păstra mintea în alertă continuă , făcând totul cu cea mai mare agilitate.În treizeci de secunde corpul ei era învelit în costumul negru , ce i se mula provocator de piele.Luă un revolver şi un pistol mai sănătos , cu gloanţe de calibrul 9 mm.

-Bine , acum chiar că arăţi cam science fiction.

Ca să vezi că prostioarele alea de la televizor au sămburele lor de adevăr.Stai calm , spuse Roza simţindu-i privirea , îmi iau blugi pe deasupra , cât suntem în avion.

-Slavă Domnului!

-Ai luat tot ?

-Decodoare , arme ,  gaze lacrimogene , iritante şi tot ceea ce mai era în grupa halogenilor.

-Mersi.Acum mai avem nevoie de un avion şi am plecat.

-Să văd cum o rezolvi pe asta cu zborul , începu Ibrahim , gândind totuşi că nu avea să fie atât de greu pentru o domnişoară care le planificaseră plecarea la Londra în zece minute.Acum înţelegea de ce Yvrin Holmes îl avertizase în privinţa Rozei Cantemir , fata asta era ca o bombă cu ceas.Gata să explodeze în orice secundă.

-Hmm , ţi-am mai spus cum cad bărbaţii când eşti îmbrăcată în latex negru , Ibrahim?

-Tu chiar nu ai limite , ţipă bărbatul când o rafală de vânt îl scutură înainte de a urca în maşina din faţa casei.

Roza ambală motorul.Problema lor era că aeroportul internaţional Hong Kong se afla la 15 km în afară oraşului.

-Uite , spuse fata ridicându-şi abdomenul şi căutând telefonul mobil în buzunarele pantalonilor.Tastează numărul Domnului Holmes şi pune-l pe difuzor.

După ce îi oferi telefonul , fata îşi plasă din nou mâinile pe volan , accelerând până la 120 de km pe oră.Nebunie în stare pură!

Mâinile ei transpirau pe suprafaţa simplă a volanului.Nu , de data asta nu avea să-i mai scape nici un detaliu.Avea să fie cu ochii pe Damian Davyson şi acţiunile lui ce-l leagă de fantomă.Cum putuse ea să fie atât de imatură , fusese dusă cu zăhărelul.Tipul ăsta , Damian , care  o sărutase atunci , care îi dezmierdase atent obrajii , tipul ăsta de care Roza se îndrăgostise nu era decât un bufon ! Se simţea trădată , plină de furie.Nimeni nu o putuse avertiza în legătură cu el , şi acum inima ei trecea din nou prin cruntul râu de lavă dureroasă.Lavă incandescentă , ce-i pătrunde şi fisura inima.

-Bună , scumpa mea Roza , străfulgeră deodată vocea Domnului Holmes liniştea din maşină.

-Bună-ziua.Mda , domnule , avem o mică problemă.Îmi trebuie un avion la aeroportul Hong Kong cam în zece minute.Trebuie să mă întorc la Londra , are legătură cu cazul nostru.

După ce Roza îşi isprăvise cererile , liniştea se deplasă acum şi la celălat capăt al firului.Ce se întâmplase?

-Domnule , mai sunteţi acolo?

-Doamne , scumpo , mă aşteptam la asta , dar … nu ştiu , s-ar putea să fie nevoie de mai mult de zece minute.

-Aşteptăm!completă Roza.Dar vă rog , trebuie să plecăm în seara asta!

-Spune-mi că Ibrahim e cu tine!

-Prezent , şi dornic de aventură domnule , spuse acesta.

-Uitaţi copii , voi sunteţi incredibili.În doar câteva luni am fost nevoit să dau atâtea telefoane şi să-mi folosesc influenţa.Ştiţi cât de mult îmi displace acest lucru!Vă voi ajuta , dar Roza , eşti cea mai bună nu din cauza influenţei Serviciilor Secrete Britanice , ci din cauza antrenamentelor.Aşa că succes , şi aveţi grijă!

Telefonul se închise.Roza respiră puternic de câteva ori , apoi lăsă adrenalina ce-o cuprinse cu câteva minute să i se scurgă din corp.Domnul Holmes avea dreptate , ea era ceea ce era din cauza muncii crunte!

***

Douăzeci de minte mai târziu  , şi micuţul avion îşi luă zborul.Ibrahim şi Roza stăteau faţă-n faţă pe scaunele din piele crem , moi .

Aveau să facă o oră până la LHD.O oră interminabilă.Nu plecaseră decât de cinci minute şi deja timpul se juca cu controlul Rozei.Simţea secundele apăsându-i pieptul.Totul se derula atât de încet , de parcă ar fi vrut să o lase să mediteze la ceva.

Norii erau uşor vizibili , pufoşi şi plini de nuanţe albe de puritate.

Copila îşi sprijini capul de geamul micuţ , pierzându-se din nou într-un ocean învolburat de sentimente.

Ce este omul?Dacă este să ne luăm după Biblie , suntem formaţi din apă şi pământ.Dacă este să ne luăm după ştinţă , suntem homo sapiens sapiens , cele mai evoluate creturi de până acum.Avem un organism complex , care se divide în mii şi mii de porţiuni.

Din pământ venim şi tot în pământ ne întoarcem.

Apa ne dă viaţa , şi focul o fură.Vedeţi cum este construită lumea asta?Alb şi negru , Yin şi Yang , Răul şi Binele , Focul şi Apa , Raiul şi Iadul , totul o dovadă a imaginaţiei Domnului.

Mintea noastră este asemenea unui vechi joc de domino … pică o piesă , cade fiecare neuron.Ne afundăm necontenit în tristeţe . După fiecare moment de fericire arzândă , ne înghite tristeţea .

Puţini sunt oamenii care luptă împotriva tristeţii.Ne ambalăm , ne speriem , fără a ne folosi mintea.

Roza adormi , cuprinsă de un somn fără explicaţii , la ora cincisprezece după-amiaza.

***

În celălalt colţ de lume , Damian încă-şi continua discuţia cu Joseph Conrad , asociat şi actual psiholog.

-O cheamă Roza Cantemir , şi hmm , problema mea e că are drăguţica funcţie de agent secret.Treaba ei e să mă împiedice pe mine să duc jaful la bun sfârşit.

-Tu glumeşti?

-Nţ.Deloc , deloc.

-A , lasă-mă să ghicesc.Tu te-ai îndrăgostit de ea , dar iubirea voastră este interzisă pentru că tu eşti rău , ea e bună , iar tu , pe deasupra o minţi în legătură cu adevărata ta natură.

-Ceva de genul acesta!

-Huh , poate mă fac şi psihilog.Ce zic eu?Poate mă fac psiholog la Serviciile Secrete!Mai pun o vorbă bună şi pentru tine , Damian.

-Lasă-te de glume , Joseph.Fata asta e …

-Fata asta chiar ţi-a luat creieraşul,chicoti el.

Damian se ridică buimac , şi îi zâmbi lui Joseph.

-Da , cred că  asta s-a  întâmplat.Păcat că nu o voi putea iubi niciodată,

-N-ai de unde să ştii , la cât noroc ai!

Hoţul nostru pufni amuzat.El nu avusese niciodată noroc.Nici cu Irine , nici cu viaţa.

-Bine . Urează-mi succes , Joseph , mâine e ziua cea mare!

-Succes atunci , Damian Davyson.

-La revedere .salută Damian pornind apoi spre hotelul unde se cazase ,  London Towers Bridge.

***
-Acum ne aflăm aici , la London Heathrow Airport.Mai departe ce are de gând creieraşul tău să facă?

-Vai , Ibrahim , ce ştii tu despre Mona Lisa?

Bărbatul o privi confuz.O ploaie grea începu , în timp ce norii plumburii acopereau şi mai mult atmosfera.Roza încă îşi avea costumul negru , pe deasupra punându-şi un hanorac albastru-turcoaz.

-Aaa , e ţinută la Luvru.

-Exact!Oh cum am putut să nu-mi dau seama de asta mai devreme , cum am putut fi atât de inconştientă.Citisem asta într-un ziar de la Bourbon.Tabloul se va muta mâine de la Luvru la Muzeul Naţional Hong Kong , pentru o expoziţie de artă ce întruneşte mai multe tablouri şi sculpturi.Rafael , Michelangelo , DaVinci.Înainte de a ajunge la Hong Kong , tabloul va face o oprire din Franţa la Londra , pe aeroportul pe care te afli acum.

-Oh , tu chiar eşti bună!

Roza îşi păstră un zâmbet amar.Nu era chiar atât de „bună” , trebuia să fi descoperit asta cu mult mai devreme.

-Şi crezi că tipul ăsta , Davyson , are legătură cu hoţul , nu-i aşa?

-Defapt cred că o fi tot o naţie de asociat.Davyson ăsta , hmm , m-a jucat prea mult prea degete.În calculatorul lui erau toate aceste date scrise.Mă întreb , cu poate un asociat al celui mai de temut hoţ să facă o asemenea greşeală?

-Poate îl chinuia ceva , cine mai ştie?Sau poate nu este chiar atât de extraordinar ca şeful lui.

Frumoasa noastră fu invadată de un gând prostesc , după ea.Dacă şi ea îl vrăjise pe Damian?Dacă straniul domn cu ochi verzi-mov avusese punctul lui slab?Roza nu se putea desconcentra.Tot din cauza lui soluţionarea cazului avusese întârzieri.

Şi acum să afle că cei doi au o legătură?Nu era asta cam mult de suportat pentru minţişoara sa.

-Deci , trebuie să-i facem mai întâi o vizită Domnului Holmes , la Biroul Central?constată Ibrahim.

-Da , trebuie să ne facem plinul cu armament!

-Bine.Haide , luăm un taxi şi mergem spre Centru.

Biroul Serviciilor Secrete era ascuns într-o casă veche , situată la câteva străzi distanţă de Palatul Buckingham , o casă construită înainte de ’48.Casa era mai mult un muzeu.Antichitate a războiului.Structura şi vopseaua se corodaseră în timp , dându-i acum o nuanţă plină de mister , secrete şi … praf.

Pe din afară totul oferea o imagine fantasmografică , de poveste de groază.Nici interiorul nu era prea diferit.Un coridor îngust , vopsit într-un verde , acum spălăcit şi plin de mucegai , conducea într-o încăpere goală , cu câteva talblouri prinse-n cui , ce stricau parcă în mod intenţionat tapetul auriu.

-N-a mai dat nimeni prin realitate de mult timp , spuse Roza , luând praful de pe o măsuţă din hol.

-Mi se pare normal.Toţi sunt prea ocupaţi cu protejarea lumii , spuse Ibrahim pe un aer de superman.

-Desigur.Mai ştii codul secret?

-Câte trei bătăi în primi trei pereţi , două în ultimul perete , cel cu uşa.

-Bun.

Roza se duse către primul perete şi începu să bocăne.O dată , de două ori , de trei ori .Continuă ritualul până când ajunse la peretele cu uşa.

-Îţi las ţie onoarea , spuse fata zâmbind dulce şi trăgându-l pe Ibrahim mai aproape de perete.

Ibrahim îi zâmbi şi îşi strânse degetele în pumn.Se apropie de perete , respiră adânc de parcă ar fi cerut voie , şi ciocăni scurt de două ori.Nişte manivele se mişcară aproape intercebtabil în spatele peretului , şi în mai puţin de zece secunde peretele cu tapet auriu fu înlocuit de un strat gros de plexiglas , negru.

-Încă păstrează şmecheria cu camuflajul , realiză Roza.Acum ar trebui să mă folosesc de scanerul cu retină.

Asemeni unui film bine pus la punct cu agenţi secreţi , fata îşi apropie irişii de scaner.Câteva raze verzui îi înveliră globul ocular , apoi o voce robotică îi informă:

-Roza Maria Cantemir , acces permis.

Fata zâmbi şi îşi lăsă restul hainelor în vechea casă.Acum avea doar costumul negru , uniforma ei favorită.

-E rândul tău acum , domnule .

Ibrahim îndeplini acelaşi ritual.Când se întoarse cu chipul spre Roza , observă un zâmbet plin de amuzament , care-i mai înveseli trăsăturile obosite.

-Ce-ai păţit?

Păşiră pe un hol văruit în alb , plin de fire ce flancau pereţii.

-Îmi vine să râd adesea când văd toate chestiile astea de agent secret.Mă gândesc de unde scoate MI-6 atâţi bani pentru agenţia asta?

-„Her Majesty’s Secret Service”.Suntem sub conducerea Reginei.Ea are bani …

-Deci de acolo vin banii,într-adevăr.

-Bună ziua , salută fata o doamnă de la birou.Aş dori o întrevedere cu Domnul Yvrin Holmes.

-Vă trebuie programare , domnişoară.

Roza scoase o plăcuţă de metal de la gât şi o întinse doamnei.

Lex metuenda malis , dortuna timenda benignis.(De lege trebuie să se teamă cei răi) , citi femeia înroşindu-se.Desigur domnişoară Cantemir , vă programez imediat.

-Ce-ai făcut?întrebă Ibrahim.

-I-am arătat ordinul din care fac parte ,

-E pe ordine?

-Nu ştii  , făcu fata surprinsă?Plăcuţa aceia pe care o porţi la gât nu e de înregistrare , e ordinul din care faci parte în Agenţie.Eu fac parte din ordinul suprem , şi asta mă lasă să-l văd pe şeful nostru în orice moment.

-Ok , cred că mai am multe de învăţat.Stau şi mă gândesc cum cineva atât de tânăr ca tine are atâta experienţă?

-Mi-a plăcut treaba asta.Şi când îmi place ceva , crede-mă , acel ceva  nu prea mai scapă de mine.

-Adorabil , spuse Ibrahim aruncând priviri spre trupul subţire al Rozei , ce tremura sub puterea fiecărei respiraţii.Mda , tot nu-şi putea imagina cum cineva atât de firav are jobul acesta încântător.

-Ştiu.

***

Draga mea , Roza , 

Cu lacrimi îţi scriu , lacrimi pe care nu credeam că le voi poseda vrodată:

Numele meu nu m-ai are importanţă . Sunt un nimeni , sunt un mort.Tu , o fiinţă construită din dragoste în stare pură , mi-a scos inima din piept.Mi-ai furat-o şi rupt-o în bucăţele.Nu ştiu de ce fac asta , dar fiinţa mea simte nevoia să-ţi scrie.Măcar un ultim cuvânt.Eşti un înger în lumea asta plină de oameni fără credinţă.Eşti îngerul meu.Eşti … raza mea de lună.

Sper că nu te-am speriat prea tare  , şi sper să primeşti telegrama cât mai curând posibil.Ştiu că eşti în Londra , dar te rog , stai deoparte.

Roza încremeni plimbându-şi degetele pe foaia moale , parfumată.

-De unde ai asta?întrebă ea pe gardian.

-A lăsat-o un bărbat cu ochi stranii la uşa din faţa casei pe post de acoperire.

Fata înghiţi speriată.

-Am fost descoperiţi!